A șaptea zi - Expoziții cu specific STEAM

  Duminică, 30.10.2022

    A șaptea zi a fost dedicată expozițiilor cu specific STEAM.

   Am vizitat mai întâi galeria de artă modernă gazduită de Biserica Sf. Nicolae din Copenhaga. Un scurt metraj foarte intersant ne-a purtat în lumea algoritmilor reprezentați de șase personaje-iepuri. Sunt algoritmi care au fost implicați în activități precum colectarea de date, manipularea certificatelor de datorie și războiul cu drone. Într-o ședință a ”Algoritmilor Anonimi”, acestia trag un semnal de alarmă asupra consecințelor hipertehnologizării. Am vizitat apoi creațiile artistice în care datele obținute prin cercetări și experimente științifice erau transformate în diferite nuanțe de culori, dând naștere unor tablouri impresionante. În final am intrat în lumea realității augmentate, prilej cu care ne-am deplasat în timp și spațiu pe străzile din Copenhaga.

    Al doilea obiectiv a fost Expoziția Experimentariu, unde vizitatorii, copii și adulți, au oportunitatea de a explora un univers științific de experimente și provocări. Multe dintre pozele și filmulețele făcute în această expoziție pot deveni material didactic la orele de specialitate.


 














Comments

Popular posts from this blog

Acreditare ERASMUS 01.03.2021 - 31.12.2027

A cincea zi - Integrarea cunoștiințelor STE(A)M în activitatea didactică la clasă